Isabel Rezmo

i

Isabel Rezmo, (Úbeda, 1975) poet, manager cultural și scriitoare de prologuri.
Membră în diferite asociații de scriitori, a fost invitată să participe în numeroase reuniuni și să publice în diferite antologii. S-au scris numeroase articole despre activitatea ei literară în reviste atât naționale cât și internaționale precum: Revista Mito, Revista Gealittera, Obripoemia Mexic, Gazeta Virtuală Argentina, Strada B Cuba, Andin Armenia, Revista Actualitatea Literară România, Suplimentul cultural al ziarului rusesc Ex Libris, Estrechando, Aquarellen Literaria, Hebra și Proveso. Colaboratoare a paginii web La-Poesia.es

Director adjunct al Revistei culturale Proveso , colaboratoare al ziarului local Úbeda 28, realizează și prezintă programul de radio Poesía y Más în Onda Úbeda.

Realizează ateliere de inițiere în poezie în școli și este organizatoarea Întâlnirilor Internaționale de Poezie din Úbeda ce se sărbătoresc în luna iunie a fiecărui an.

Premii obținute în concursuri literare:

Premiul I - Concursul Internațional româno-spaniol de poezie Poetic-Performance Madrid, secția de limba spaniolă 2013

Premiul II - Concursul de poezie Accitano 2015 organizat de Biblioteca din Guadix Granada.

Premiul III - Concursul Internațional de Poezie El Molino participând cu volumul de versuri Habito, octombrie 2015.

Finalistă în Concursul Literar Tamariu en Palamós- Girona, 2014.

Finalistă la Premiile Mondiale de Poezie Premios Nosside, Calabria-Italia 2015.

Autoarea cărților:

Paisajes de Una Dama (2013), Ego Amare (2015), Óxido (finales de 2015), Habito (2016), Manual de Iniciación a la Poesía (2015) y Tempo (2018) con la editorial Nazarí.

isabelrezmo.wordpress.com

Fluturii tac

Dezarmez liniștea în cotitura
rodului tău.
Dezarmez, precum viața,
izvoare de dense strâmbături în noapte.
I-am cerut să vină să mă vadă
în vestibulul unei amiezi.
Și totuși, ascultă,
răsună zgomote blestemate
în coșmarele dimineții.
E vremea care nu iartă.
Lumina se stinge.
Și fluturii tac.

Poem


Am învățat 
să cresc mare,
în timp ce joaca mea
visa să bea vânturile
lângă ombilicul tău.
În timp ce noaptea senină,
desena gene ce miroseau a numele tău.




Cade


O lacrimă cădea subtilă ca dimineața.
Cădea. Ca trandafirii în luna august.
O pierdere continuă în aducerea aminte.
O auroră cădea ca înserarea unui suspin.
Nu mi-am putut da seama. Se uscau petalele 
zilelor mele,
un uragan mă ruina fulminant 
între urmele timpului.
Mirajul cădea. Pur și simplu se estompa
într-un chip,
cel care îmi agita intens buzele
unde mi se ascundea dorința.
Nu putem să rostesc
vreo nebunie în mijlocul acestei flăcări.
Mâinile mele îmi deschideau brazda oaselor...
Cădea lânced. Nu am putut să prind numele,
cuvântul se descompunea în glasul unui fonem.
Cade, cade într-una,  se prindea să mâinile ca să nu cadă.
Prindea strâmtoarea iubirii ca să nu zboare.
Agăța căderea în sticla glasvanului din
poala mea.
Cădea într-una... încet, suav, delicat,
ca o pană fără vânt,
o cale fără țărmuri.
E adevărat.
Cădea.
Cade...

Mulțumiri traducătoarei Elisabeta Boțan: orizonturipoetice.blogspot.com